Activităţi



          Școala Altfel pentru învățământul primar și preșcolar                                              
                

     În săptămâna 28 mai -1iunie 2018, elevii și preșcolarii au petrecut zile deosebite, altfel decât de obicei. Vă prezentăm, pe scurt, programul lor.
     Luni- a fost zi liberă!
     Marți- Elevii și preșcolarii noștri au vizitat Școala Gimnazială din Tomești, jud Timiș. Acolo au avut parte de povestiri, cântece, multe jocuri de exterior și premii. Nu au plecat acasă fără să viziteze și „Satul piticilor” (Valea lui Liman), unde copiii au mărturisit că parcă au văzut pitici adevărați, iar alții spuneau că au zărit-o chiar și pe Alba ca Zăpada… undeva în depărtare.
     Miercuri- Copiii noștri primit vizita preșcolarilor de la Grădinița lui Goghiță. Împreună cu oaspeții, au vizitat ferma de animale și grădina de legume aflată în incinta școlii, au preparat pâine și s-au bucurat de câteva jocuri în aer liber.
     Joi- Copiii s-au deplasat la Școala Gimnazială din Birda, unde împreună cu elevi din alte patru școli, au vizionat piesa de teatru Isprăvile lui Ionuț.
     Vineri- De Ziua Copilului, elevii au avut liber! După amiază, a început tabăra de copii cu tema: Fii mai bun!, activitate în cadrul proiectului Hai la țară! Proiectul se află pe calendarul activităților educative școlare și extrașcolare al Inspectoratului Școlar Timiș, la poziția 283. La tabără au participat peste 100 de elevi din diferite școli din județul Timiș și a durat până duminică. În program au fost jocuri sportive, scenete, ateliere de creație, jocuri de îndemânare, foc de tabără, muzică bună și mesaje motivaționale.

                                  În slujba copilului tău,
                                  Şcoala Gimnazială Domino Servite            

                                      


Pentru a vizualiza imagini, apasă aici:







 

Arhivă activităţi:

•8 Martie 2018
•Înscrieri la Clasa Pregătioare în anul şcolar 2018-2019
•Unirea Mică de la patinoar!
•22 decembrie 2017… Zi mult aşteptată!
•Scoala Altfel - ciclul gimazial
•La padure
•Gânduri la început de an
•Serbarea de final de an şcolar 2016-2017
•O săptămână altfel pentru preşcolari şi elevii claselor primare
•Serbarea de ziua mamei
•Înscrierea la Clasa Pregătitoare pentru anul şcolar 2017-2018
• Sporturi de iarnă 2017
• Isus - darul cel mai minunat!
• O altfel de școală....
• Ieşire în natură 2016
• Festivitatea de deschidere a anului şcolar 2016 – 2017
• Serbarea de sfârşit de an şcolar 2015-2016
• „Sport – Educaţie – Sănătate”
• Săptămâna Şcoala Altfel 2016
• Mama, doar MAMA
• La herghelie
• Înscrierea la Clasa Pregătitoare 2016-2017
• Serbarea de Crăciun 2015
• Program artistic de ziua României
• Inaugurare la Domino Servite 2015
•La pădure 2015
•Prima zi de şcoală- septembrie 2015
•Sfârşit de an şcolar 2014 - 2015
•Şcoala Zero Waste
•21 Mai 2015 Proiect „Sport – Educaţie – Sănătate“
•O săptămână altfel 2015
•Seara muzicală de ziua mamei
•Înscrieri 2015-2016
•Ianuarie 2015 -Bucuriile iernii
•Decembrie 2014 -Serbarea de Crăciun/Cadouri de Crăciun
•21 Noiembrie 2014 -Deserturi de toamnă
•3 Octombrie 2014 -În vizită la grădiniţa şi şcoala primară Casa Speranţei, Timişoara
•15 Septembrie 2014 -Festivitatea de deschidere a anului şcolar 2014-2015
• 6 Iunie 2014 - Competiţia înaripatelor
• 7-11 Aprilie 2014 - Săptămâna Şcoala Altfel!
• 8 Martie 2014 - Ziua Mamei!
• 28 Februarie 2014 - Ziua Porţilor Deschise!
•Prietenul meu, pompierul!
•Înscrieri la Clasa Pregătitoare
•La distracţie în zăpadă
•Serbarea de Crăciun
•Dăruind, te dăruieşti!
• Niciodată toamna n-a fost mai frumoasă…
•4 octombrie 2013 -“IEŞIRE ÎN NATURĂ – LA PĂDURE “
•15 Septembrie -" Ultima zi de vacanţă şi întâia zi de şcoală"
•"Vacanța de vară"
• 31 mai 2013 - "De ziua copilului"
• 18 mai 2013 - "Europa în mişcare"
• 30 Aprilie 2013 - "Încondeiem şi ne jucăm!"
• "Să ştii mai multe, să fii mai bun!"
• 8 Martie 2013 - "De ziua mamei mele… "
• 2 Februarie 2013 - " Din nou pe muntele Semenic "
• 30 Ianuarie 2013 - " Sunt mic, dar curat si sănătos "
• 23 Ianuarie 2013 - " Prietenia - un dar preţios "
• 21 Decembrie 2012 - " Program artistic de Crăciun "
• 1 Decembrie 2012 - " Unirea Fulgilor "
• Alimentaţie sănătoasă, corp sănătos "
• 28 septembrie 2012- " În natură! "
• 17 septembrie 2012- " Din nou la şcoală! "
• Iunie 2012 - " Serbarea de sfarsit de an scolar 2011/2012 "
• 15 Iunie 2012 - "Sport, sănătate şi bucurie"
• 1 Iunie 2012 - Sărbătoarea copilăriei
• 16 Mai 2012 - Lecţia de igienă dentară
• 26 Aprilie 2012 - Prietenii naturii
• 5 Aprilie 2012 - De Pasti!
• 8 Martie 2012 - De ziua ta, mămico!
• 27 Ianuarie 2012 - O zi deosebită la muntele Semenic
• 26 Ianuarie 2012 -Şezătoare literară
• 21 Decembrie 2011 -Serbarea de Crăciun
• Măgăruşul Şama
• Cerul tău, Moldova
• Festivitatea de deschidere 2011-2012
• A VENIT VACANŢA MARE!!!!!!!!!!!!!!!
• 3 Iunie 2011 Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar
• 1 Iunie 2011 - E 1 iunie, e ziua mea!
• 27 Mai 2011 - Ziua Sportiva
• Mai 2011 - Activităţi practice gospodăreşti
• 14 aprilie 2011 - Împreună de Paşti
• 8 Martie 2011 - Program artistic de ziua mamei
• La schi!
• Serbarea de Craciun
• Cele patru luminițe ale păstorului Simon
• La joacă
• Ziua alimentației
• La plimbare în natură
• 13 Septembrie 2010 - Prima zi de şcoală
• 11 Iunie 2010 - Serbare de sfârşit de an şcolar
• 12 Mai 2010 - Ziua Europei
• 7 Mai 2010 - Zi distractivă la Şcoala Domino Servite!
• Ziua Europeană a Siguranţei Rutiere
• 26 Aprilie 2010 - La concertul "Petrică şi Lupul"
• Masa festivă de Paşti
• Aprilie 2010 - Ziua internaţională a cărţii şi a dreptului de autor
• 27 Martie 2010 - Curăţenia de Primăvară şi activitatea de sădire
• 24 Martie 2010 - Vizita la Inspectoratul de Poliţie Timişoara
• 22 Martie - Ziua primăverii
• 8 Martie - Serbare
• 16 Februarie 2010 - Carnaval
• 25 Ianuarie 2010 - La săniuş pe muntele Semenic
• 11 Ianuarie 2010 - Lecţie deschisă - Igiena personală
• 17 Decembrie 2009 - Serbare de Crăciun
• 5 Decembrie 2009 - Concursul "Colinde şi datini de Crăciun" - ediția a X-a, Timişoara
• 1 Decembrie 2009 - La mulţi ani, România!
• 14 Octombrie 2009 - Ziua Porţilor Deschise la Inspectoratul de Pompieri
• 25 Septembrie 2009 - Observarea naturii în anotimpul toamna
• 05 Septembrie 2009 - Inaugurare